Un copil de 13 ani a săpat o groapă pentru prietenul său. O lună mai târziu, l-a îngropat în ea.

Iar statul român îl evaluează cu un psiholog începător.

Cenei, Timiș. 19 ianuarie 2026.

Mario Alin Berinde avea 15 ani. Acum e mort.

A fost ucis de doi minori — unul de 15 ani, celălalt de 13. Dar nu brutalitatea crimei mă interesează aici. Ci ceva care ar trebui să vă țină treji noaptea.

Groapa în care a fost îngropat Mario fusese săpată cu o lună înainte.

Un copil de 13 ani a decis să-și omoare prietenul. Și-a planificat crima timp de 30 de zile. A săpat groapa. A așteptat momentul potrivit — când părinții erau plecați. L-a atras pe Mario cu un pretext banal: “Vino să testăm un ATV.”

A doua zi, ucigașul s-a dus la școală.

Ba mai mult: i-a trimis mesaj victimei pe Instagram. După ce îl omorâse. Ca să-și construiască alibi.

Are 13 ani.

Și acum, statul român a decis că trebuie fie evaluat de un psiholog practicant — cea mai de jos treaptă din sistemul românesc de atestare profesională.

Ce știm despre acest copil

Să punem datele pe masă. Fără emoție. Fără exagerare. Doar faptele:

Premeditare cu cel puțin o lună înainte. Groapa a fost săpată anterior. Sincronizare cu absența părinților. Aceasta nu este o criză de furie. Este capacitate de planificare pe care majoritatea adulților nu o au.

Menținerea relației cu victima pe tot parcursul planificării. Timp de o lună, s-a întâlnit cu Mario. A vorbit cu el. A râs cu el. Știind că îl va omorî. Aceasta este manipulare relațională de nivel avansat.

Prezență normală la școală în ziua următoare crimei. Nicio dezorganizare. Nicio prăbușire. Funcționare impecabilă. Aceasta este absența reactivității emoționale.

Mesaj pe Instagram către victimă — după crimă. Construcție de alibi. Gândire orientată spre evitarea consecințelor. Nicio remușcare vizibilă.

Afect plat la încătușare. Fără grimase. Fără lacrimi. Fără frică. Posibil deficit în procesarea emoțională.

Atac anterior cu briceag, tot cu o lună înainte. Alt adolescent. Răni în zona feței. Incident nereportat de nimeni.

În literatura de specialitate, acest profil are un nume: trăsături callous-unemotional.

În traducere liberă: absența empatiei și a remușcării.

Nu vorbim despre un copil care a fugit de acasă.

Vorbim despre un posibil viitor criminal în serie.

Cine îl evaluează?

Am făcut ceva ce aparent nimeni din sistem nu a considerat necesar. Am verificat în Registrul Unic al Psihologilor din România.

Psihologul desemnat de DGASPC Timiș:

• Treaptă de specializare: PRACTICANT (cea mai de jos)

• Expertiză judiciară: NU APARE ÎN REGISTRU

• Psihologie forensic/judiciară: NU APARE ÎN REGISTRU

Înțelegeți ce s-a întâmplat?

Un minor care a planificat și executat un omor cu premeditare, care prezintă semne clare de trăsături psihopate emergente, care are istoric de violență — este evaluat de un specialist la început de carieră, fără nicio formare în psihologie forensică.

Este ca și cum ai trimite un medic de familie să facă o operație pe cord deschis.

Nu pun la îndoială competența profesională a acestui psiholog în domeniul ei de atestare. Sunt convins că e un profesionist dedicat.

Problema e că un omor cu premeditare comis de un copil de 13 ani nu e domeniul ei de atestare.

Ce ar fi trebuit să se întâmple

Evaluarea clinică DGASPC servește unui scop legitim: să determine dacă un copil are nevoie de consiliere, terapie sau măsuri de protecție.

Dar nu asta este situația noastră!

Aici aveam nevoie de expertiză psihologică judiciară, pentru evaluarea riscului de recidivă, analiza periculozității, valoare probatorie pentru instanță.

Iar aceastaă expertiză trebuie realizată de un psiholog expert judiciar atestat, cu instrumente specifice — PCL:YV, ICU, evaluări standardizate de risc.

Sunt două lucruri complet diferite.

DGASPC are mandat pe linia protecției copilului.

DGASPC nu are mandatul și nici competențele pentru a evalua dacă acest copil va mai ucide.

Erorile care au făcut posibilă această situație

Eroare 1:

48 de ore fără supraveghere.

Crima a avut loc pe 19 ianuarie. DGASPC a fost sesizată pe 21 ianuarie. Două zile în care minorul s-a plimbat liber prin comunitate, a mers la școală, a trimis mesaje pe Instagram victimei moarte.

Eroare 2:

Familia a refuzat evaluarea psihiatrică.

Părinții minorului au spus inițial “nu” la documentele pentru evaluare. Într-un sistem funcțional, pentru un caz de omor cu premeditare, refuzul ar fi declanșat proceduri judiciare de urgență. În România, autoritățile au așteptat până când părinții au cedat.

Eroare 3:

Nimeni nu a separat rolurile.

DGASPC evaluează protecția copilului. Evaluarea riscului de recidivă e treaba expertizei judiciare. Cineva trebuia să tragă linia dintre cele două. Nimeni nu a făcut-o.

Eroare 4:

Istoricul de violență era cunoscut, dar a fost ignorat.

Abia după crimă am aflat că minorul mai atacase un alt copil cu un briceag, cu o lună înainte. Poliția știa. Nimeni nu a făcut nimic.

Ce se mai poate face încă

Instrumentele legale există. Nu au fost folosite. Dar pot fi folosite.

Procurorul de caz poate dispune expertiza medico-legală psihiatrică în comisie și expertiza psihologică judiciară. Chiar dacă minorul de 13 ani nu răspunde penal, procurorul poate dispune aceste expertize în dosarul complicelui de 15 ani. Concluziile pot fundamenta apoi măsurile civile.

Instanța civilă poate dispune plasament în regim de urgență într-un centru specializat pentru minori cu probleme comportamentale severe.

Directorul DGASPC Timiș poate solicita colaborare cu un psiholog expert judiciar pentru evaluare complementară.

Instrumentele există. Trebuie doar ca cineva să le folosească.

Ce ar trebui să se întâmple cu acest copil

Nu spun asta din răzbunare. O spun din cunoașterea literaturii de specialitate.

Etapa 1: Evaluare completă (30-60 de zile)

• Expertiză medico-legală psihiatrică — în comisie

• Expertiză psihologică judiciară — evaluarea riscului de recidivă

• Evaluare specializată pentru trăsături CU — prin instrumente validate (ICU, PCL:YV)

• Evaluare neuropsihologică

• Evaluare adictologică completă

Etapa 2: Plasament specializat (minim 2-3 ani)

Acest copil nu poate rămâne în familie. Familia a demonstrat că nu poate asigura supravegherea: tatăl în străinătate, mama la muncă în tura de noapte, consum de substanțe nedetectat, atac anterior cu briceag nereportat.

Etapa 3: Intervenție terapeutică specializată

Pentru profilul comportamental pe care îl vedem, literatura recomandă intervenții specifice pentru trăsături callous-unemotional. Acestea diferă fundamental de terapia standard. Accentul cade pe dezvoltarea empatiei prin sisteme de recompense, nu prin apel la emoții — pentru că la emoții, acest copil nu răspunde.

Etapa 4: Reintegrare treptată (după minim 2 ani)

DOAR CONDIȚIONATĂ de progres terapeutic documentat. Cu supraveghere post-plasament pentru încă minimum 2 ani.

La 13 ani, profilul nu e fixat. Cu intervenție adecvată, există șanse reale de ameliorare.

Fără intervenție, dovezile științifice sunt clare: probabilitatea de recidivă este foarte ridicată.

Ce ar trebui schimbat

Poate nu se va schimba nimic. Poate că acest articol va fi uitat mâine. Sau nici atât, pentru că nu îl va citi nimeni.

Dar dacă măcar o persoană cu putere de decizie îl citește, iată ce ar trebui să rețină:

1. Obligativitatea expertizei judiciare în cazuri de omor comis de minori.

Orice omor comis de un minor sub pragul răspunderii penale trebuie să fie urmat de o expertiză psihologică judiciară realizată de specialiști atestați. Nu de psihologi practicanți. Nu de DGASPC, ONG-uri, etc.

2. Echipe regionale specializate pentru violență juvenilă severă.

Echipe care să includă psiholog expert judiciar, psihiatru de copil, specialist în criminologie, reprezentant DGASPC. Pentru că aceste cazuri nu pot fi tratate cu proceduri standard.

3. Clarificarea rolului DGASPC.

Evaluarea internă DGASPC trebuie recunoscută oficial ca fiind complementară expertizei judiciare, nu substitut. Sunt două lucruri diferite. Legea trebuie să spună asta explicit.

4. Transparență procedurală.

Publicul are dreptul să știe: cine a evaluat, cu ce tip de atestare, în ce cadru. Nu cerem detalii confidențiale despre minor. Oamenii trebuie să știe dacă sistemul funcționează.

---

Concluzie

Mario Berinde nu mai poate fi salvat.

Dar minorul de 13 ani ar putea fi recuperat, dacă intervenția este cea corectă.

Și dacă din această tragedie nu învățăm să construim un sistem mai bun, următoarea victimă va fi pe conștiința noastră.

Pe conștiința tuturor.

Notă metodologică:

Analiza comportamentală din acest articol se bazează exclusiv pe informații publice și nu substituie o evaluare clinică directă. Concluziile au caracter orientativ și necesită validare prin instrumente standardizate administrate de către specialiști atestați.

Ce crezi tu?

Sistemul de protecție a copilului din România este pregătit să gestioneze cazuri de violență juvenilă severă?

Sau așteptăm următoarea groapă?

---

Dacă acest articol ți s-a părut util, share-uiește-l. Pentru că următorul Mario ar putea fi dintre cunoscuții tăi.